+373 69 116 589 +373 (22) 27 06 75 ovisus@ovico.md

Prim ajutor – Arsura oculara termica

Arsurile oculare termice sunt cauzate de flacari, vapori de apa fierbinte sau lichide fierbinti care vin in contact cu ochiul. Aceste arsuri apar in cazul incendiilor, exploziile si accidentelor de munca. “Sunt si situatii in care arsurile oculare termice pot aparea acasa, din cauza expunerii ochilor la o sursa neasteptata de foc, aer fierbinte sau lichide incinse. Spre exemplu, atunci cand va aflati in bucatarie, nu este recomandata apropierea prea mare a ochilor de aburul fierbinte eliberat de sub capacul unei oale sau la deschiderea unei pungi de popcorn abia scoasa din cuptorul cu microunde. O atentie sporita este necesara si atunci cand prajiti diverse alimente, deoarece stropi de ulei incins pot veni in contact cu ochii.”.

In cele mai multe cazuri de arsuri oculare termice, gradul de afectare a structurilor ochiului este redus, deoarece pacientul are reflexul de a inchide ochii atunci cand sursa de foc sau aburul se indreapta spre zona fetei. Astfel, pleoapele reusesc sa protejeze intr-o oarecare masura suprafata oculara. In cazul unor arsuri termice profunde, rezultate in urma unui incendiu sau a unei explozii, afectarea oculara poate merge chiar pana la pierderea totala a vederii.

CE TREBUIE SA FACA UN PACIENT CARE A SUFERIT O ARSURA OCULARA?

“Indiferent de severitatea leziunilor, arsura oculara este o urgenta oftalmologica! Pacientul trebuie sa mearga de urgenta la un medic specialist care sa evalueze leziunile si sa ii prescrie tratamentul adecvat.”

Conduita gresita a pacientului dupa producerea arsurii la nivelul ochilor poate duce la agravarea leziunilor. Pacientul nu trebuie sa apese sau sa frece ochiul care a suferit traumatismul. “Arsura termica a ochilor se trateaza intr-un mod similar celorlalte arsuri. Pana ajungeti la medic, puteti aplica comprese reci. Nu incercati sa va tratati empiric la domiciliu, prin aplicarea de ceaiuri, creme cosmetice, unguente, picaturi sau alimente. Acestea vor agrava leziunea!”.

Medicul oftalmolog va diagnostica arsura si severitatea ei in cadrul consultatiei de urgenta. Tratamentul pe care medicul il va prescrie vizeaza, in functie de severitatea arsurii, scaderea inflamatiei de la nivelul ochilor, calmarea durerilor, evitarea infectarii leziunilor si stimularea refacerii tesutului ars.

No Comments

Post a Comment