+373 69 116 589 +373 (22) 27 06 75 ovisus@ovico.md

Ce este glaucomul la adult?

Exista mai multe tipuri de glaucom printre care: glaucomul congenital, primar cu unghi deschis, primar cu unghi inchis si glaucomul secundar.

La adult, cel mai frecvent intalnit este glaucomul primar cu unghi deschis (GPUD). Acesta reprezinta o afectiune a nervului optic degenerativa si progresiva, dar si silentioasa, fara simptome decelabile de catre pacient la debutul bolii. Medicul oftalmolog poate depista prin diverse examinari oculare: o presiune oculara crescuta, modificari la nivelul capului nervului optic si al stratului de fibre nervoase retiniene, si defecte partiale sau totale ale campului vizual in stadii avansate.

Care sunt factorii de risc in dezvoltarea GPUD?

1. Presiunea intraoculara crescuta(PIO) – Cresterea presiunii intraoculare peste o valoare de 21 mm Hg este un factor major de risc in aparitia, cat si in progresia glaucomului. De altfel, este si singurul factor de risc, cunoscut pana in prezent, care poate fi modificat prin tratament – fie prin administrarea picaturilor antiglaucomatoase, fie prin interventie chirurgicala in functie de caz.

2. Aspectul discului optic – daca nervul optic prezinta o depresiune centrala (numita excavatie) mai mare decat normalul, precum si o asimetrie a excavatiei intre cei doi ochi, aceasta ridica suspiciunea unui glaucom.

3. Varsta – toate studiile arata o crestere a incidentei si prevalentei GPUD la persoanele in varsta (riscul creste dupa varsta de 40 de ani)

4. Antecedentele familiale de glaucom – se asociaza cu un risc crescut( de 3-4 ori) de dezvoltare a bolii fata de populatia generala.

5. Etnicitatea – este mai frecvent la populatia de origine afro-americana decat la populatia caucaziana.

6. Variatiile tensiunii arteriale (hiper sau hipotensiunea arteriala) prin scaderea presiunii oculare de perfuzie se pot asocia cu o crestere a prevalentei GPUD.

7. Miopia – mai ales peste -6 dioptrii se asociaza cu o prevalenta mai mare a hipertensiunii intraoculare si a GPUD.

8. Migrenele, vasospasticitatea, sindromul Raynaud – se asociaza cu dezvoltarea glaucomului mai ales cel cu tensiune normala.

9. Diabetul -avem informatii controversate; cel mai frecvent se considera ca retinopatia diabetica in stadiu proliferativ are o influenta nefavorabila asupra dezvoltarii si progresiei GPUD.

Glaucomul cu unghi deschis  poate fi depistat in faza incipienta printr-un screening riguros, ceea ce presupune evaluarea factorilor de risc cat si o examinare oftalmologica completa: evaluarea vederii, masurarea presiunii intraoculare, examinarea unghiului camerular si examenul fundului de ochi cu documentare prin fotografiere a nervului optic.

In cazul suspiciunii unei forme de glaucom, examenul clinic se va completa cu investigatii paraclinice pentru stabilirea diagnosticului de certitudine. Se recomanda efectuarea campului vizual (minim 3 examinari pe an in primii 2 ani, ulterior acestea se efectueaza in functie de evolutie) si a unei tomografii in coerenta optica care analizeaza min detaliu eventualele modificari la nivelul nervului optic si retinei. Acesata tomografie poate ajuta la diagnosticul in faze precoce cand inca nu apar defecte ale campului visual.

Glaucomul este o boala cu o evolutie silentioasa care pastreaza o acuitate vizuala buna pana in stadii avansate. Din acest considerent este de mare importanta sa ne prezentam la un consult de specialitate in vederea unei detectari cat mai precoce a acestor factori de risc si stabilirea unei atitudini terapeutice si monitorizare periodica corespunzatoare.

No Comments

Post a Comment